Comunicat
În ziua de marți, 10 februarie a.c., la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Vâlcica, comuna Tătăruși, a avut loc întrunirea Cercului pastoral nr. 4 „Sfântul Dimitrie” al Protopopiatului Pașcani.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul cinstirii Sf. Sfințit Mucenic Haralambie, fiind precedat de citirea Acatistului și de săvârșirea Sfintei Liturghii sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Dosoftei Șcheul, Mare Ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, care a rostit și un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor.
În cadrul programului pastoral, părintele paroh Gheorghe Dănilă a susținut referatul intitulat „Viața și minunile Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași”, temă înscrisă în direcțiile anului 2026, declarat de Patriarhia Română „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar”.
Întâlnirea a prilejuit reflecții pastorale privind rolul femeii creștine în familie, societate și Biserică, precum și importanța aprofundării vieții duhovnicești, având ca model de sfințenie viața și lucrarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Preot Luca Ioan Sorin, responsabil Cerc Misionar nr. 4 Sf. Dimitrie




