Întâlnirea preoților din cadrul Cercului Misionar „Sf. Nicolae”, nr. 7, la Parohia „Sf. M. Mc. Ecaterina” Buznea

Cercuri pastorale Februarie 8, 2025

Cercuri Misionare Protopopiatul Pașcani

             Luni, 3 februarie 2025, în biserica „Sf. M. Mc. Ecaterina” din satul Buznea, începând cu ora 8:30, a avut loc întrunirea Cercului Pastoral. Cu acest prilej, s-a săvârșit Sfânta Liturghie în sobor de 5 preoți, într-o atmosferă de rugăciune și comuniune duhovnicească.

             După slujbă, părintele paroh Alexandru Baciu a susținut prelegerea „Dinamica Misionară Penticostală - o evaluare teologică ortodoxă”, o abordare profundă și bine documentată ce a stârnit un viu interes printre preoții participanți. După prezentare, au urmat discuții libere, în care fiecare preot a împărtășit experiențele și provocările întâmpinate în cadrul parohiei sale.

            La finalul întâlnirii, s-au punctat câteva dintre nevoile misionare întâmpinate la nivelul fiecărei parohii în parte, iar participanții au convenit asupra unor direcții de acțiune pentru întărirea misiunii Ortodoxe.

Preot  Misionar Protopopesc, Marius Ștefan

 

Citește alte articole despre: cercuri misionare, formare, Locas de rugaciune