slujire
În ziua de joi, 18 septembrie a.c., a avut loc la parohia cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Domnului din comuna Valea Seacă întrunirea cercului pastoral numărul 4 – Sf. Dimitrie, al Protopopiatului Pașcani.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, urmat de un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor prezenți de către P.C. Pr. Protopop Muraru Gheorghe.
Întrucât tot în această zi s-au împlinit nouă luni de la plecarea la Domnul a PC. Pr. Alexa Vasile, slujitor timp de peste patruzeci de ani la această parohie, s-a oficiat de soborul de preoți slujba parastasului la mormântul părintelui, aflat în curtea bisericii.
Programul întrunirii a continuat cu prezentarea referatului cu titlul Duhovnicul și duhovnicia. Aspecte canonice și patristice susținut de preotul paroh Sârbu Bogdan Eugen.
Tema prezentată se aliniază tematicilor propuse de Patriarhia Română în anul 2025 ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea” și a condus la ample dezbateri și mărturii personale ale părinților prezenți cu privire la modalitățile practice de utilizare a acriviei (aplicarea cu strictețe a canoanelor bisericești) și iconomiei (pogorământ) în relația duhovnic – fiu duhovnicesc, cumpăna dintre cele două negăsindu-se în cărți, ci în trăirea în Biserică deschiși fiind Duhului Sfânt.
A fost clarificată diferența dintre dogmă și canon: Dogmele sunt adevăruri absolute, iar canoanele sunt aplicări ale acestor adevăruri în existența istorică a Bisericii. Dogmele nu privesc existența temporală, pe când canoanele sunt temporare (Nicolas Afanasiev). Canoanele nu mântuiesc, dar ajută la rămânerea în unitatea Bisericii, ele reprezentând exerciții de întărire în virtute.
S-au evidențiat câteva coordonate privitoare la relația omului cu Dumnezeu prin intermediul părintelui duhovnic, în contextul unei lumi tot mai secularizate. S-a întărit afirmația că astăzi canoanele bisericești nu sunt perimate, ci utile în sporirea vieții duhovnicești, ele având caracter terapeutic, corector iar nu de pedeapsă, iar epitimia reprezintă un exercițiu de căință, o doctorie.
Concluziile desprinse în urma dezbaterii temei amintite au deschis noi provocări spre actualizarea și întărirea credinței personale a credincioșilor și a păstorilor, a relației duhovnic (părinte duhovnicesc) – ucenic (fiu duhovnicesc), spre așezarea într-o zonă a firescului și normalității vieții cu Hristos, într-o societate secularizată, care distorsionează lumina amestecându-o cu întunericul.
Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Sârbu Bogdan Eugen
